Visul

               Am fost aruncat din tren de un om străin. A trebuit să-mi găsesc un loc pentru a mă adăpostii.
               Ploua afară. M-am pus pus sub un pod, am adormit imediat. Când m-am trezit nu-mi venea să cred. Încă eram sub pod, dar podul nu mai era lângă câmp. Era în povestea celor 4 muștari. Citisen o parte din această poveste în tren.
                Am început să mă plimb prin lumea acelei povești. Mam întâlnit cu cei 3 muștari pe drum spre castelul magic din poveste. Ei au vrut să-mi arate scurtaturile dar le-am zis că le știu pe toate.
                Am ajuns la castelul magic. Era mult mai mare decât în imaginile din carte. Era un castel mare, cu 3 turle. Pe fiecare turlă era câte un muștar. Avea culoarea albă, multe geamuri și multe luminițe.
                 Am ajuns până la poarta castelului. Era un gardian alături de cățelul său Kitti. El ma lăsat să intru, cu o singură condiție să nu intru în camera cu ușa neagră. Eu știam deja ce era acolo, așa că i-am promis că nu o să intru în acea cameră.
                  Când am intrat în caste mi-sa părut că este și mai mare decât imaginile din carte. Am crezut că o să mă descurc foarte ușor prin castel. Nu a fost așa. Eu știam doar de primele 2 etaje, apoi am aflat ca mai sunt 2 etaje plus un subsol imens.
         În primele două etaje erau 26 de camere și 3 balcoane imense. Nu am intrat camere pentru că fiecare ducea în locurile preferate ale celor 3 muștari.
         Am explorat cele 2 etaje rămase. Nu era ceva foarte special în ele. Doar camera unde țineau toate amintirile din expediți.
        Pot spune că am avut noroc. Am putut face niște poze pentru că aveam aparatul foto cu mine.
        Când am intrat în subsol am văzut tot ce voiam să găsesc în acea lume. Camera ascunsă plină cu mâncare. Am mâncat puțin, mai mult decât trebuia. Am lăsat și un cadou, o căciulă cu Dinamo, am găsit-o pe jos în tren. Am vrut să o păstrez, dar am zis că o să le fie mult mai folositoare. O să aibă cu ce să se încălzească.
         Mi-au plăcut toate becurile, era un spectacol de lumini mereu. Cel mai spectaculos era noaptea, parcă era alt castel.
         Voiam să plec, dar mi-am amintit că am uitat de terenul de fotbal și de terenul de baschet. M-am jucat foarte mult, pentru că erau foarte multe personaje din poveste.
        Nu am vrut să deranjez așa că m-am dus sub pod pentru a dormi. Când m-am trezit, m-am speriat de fața îngrijorată a mamei. Voia să sune la ambulanță. Am realizat că a fost un vis. Dar nu-mi puteam imagina cum am pozele pe care le făcusem în lumea poveștii.